Lucrul mâinilor

maini-munca-w

Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre.
Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm”
(I Corinteni 4, 12-13)

„Lucrând cu mâinile noastre” – mi s-au agăţat de minte aceste cuvinte, pe care le-am citit de mai multe ori şi pe care le cunoşteam. Însă de data aceasta, m-am oprit în chip deosebit asupra lor. Sfântul Apostol Pavel spune acest cuvânt despre el şi despre cei împreună cu el, lucrători în viaţa duhovnicească.

Nu ştiu dacă cuvintele celelalte le are cineva în vedere pentru îndrumarea propriei sale vieţi, adică dacă, atunci când îl ocărăşte cineva, e liniştit şi binecuvintează, dacă atunci când îl huleşte, îl defaimă cineva, el se roagă şi mângâie, dacă atunci când îl prigoneşte cineva, el se roagă, iartă, binecuvintează şi rabdă cu linişte sufletească.

Toate acestea trebuie să le împlinim şi noi, dar împreună cu acestea trebuie să avem în vedere şi faptul că, pentru înaintarea în viaţa duhovni-cească, nu-i destul să te rogi, să citeşti, să te informezi, ci trebuie să lucrezi, să împlineşti, să faci ceva ca să se cunoască faptul că eşti al Lui Dumnezeu, al Lui Hristos.

În ceea ce priveşte datoria de a lucra cu mâinile noastre, să ne aducem aminte de pilda aceea cu lucrătorii tocmiţi la vie. Stăpânul viei, pe cei care cu un ceas înainte de a se sfârşi ziua îi găseşte aşteptând şi nelucrând, i-a întrebat: „De ce aţi stat aici toată ziua fără să lucraţi?”

Întrebarea aceasta arată că Dumnezeu, închipuit în pildă de stăpânul viei, aşteaptă de la noi şi o activitate pământească, o activitate materială pentru a realiza cele de trebuinţă vieţii pământeşti.

Îmi aduc aminte din familie de un cuvânt care nu însemna o teorie, ci însemna o practică: „Nu sta fără lucru, că-i păcat”. Deci e păcat să-ţi pierzi vremea, e păcat să stai fără treabă, trebuie să cauţi să faci ceva.
Îmi mai aduc aminte şi de alt cuvânt din familia mea, mai ales tata zicea aceasta:

„Când lucrezi ceva, să lucrezi în aşa fel încât să nu mai lucreze cineva după tine. Lucrul să-l faci deplin. Dacă trebuie să mai lucreze cineva după tine, să ştii că n-ai lucrat cum trebuie. Să nu te gândeşti că lasă, că vine altul şi completează”.

Sunt cuvinte din gândirea ţărănească, care ştiau şi de Dumnezeu, dar ştiau şi de conştiinţa în muncă, şi anume de faptul că trebuie să faci lucrul deplin: dacă lucrezi ceva, să lucrezi în aşa fel încât să nu trebuiască să vină cineva să vadă cum ai lucrat, să ai conştiinţa că aşa trebuie să lucrezi şi mai ales să ţii seama de Dumnezeu, să lucrezi ca pentru Dumnezeu.

Noi zicem că ţinem seama de Dumnezeu pentru că ne rugăm. Nu ştiu dacă e chiar aşa!

Poate că ţinem seamă mai mult de noi când ne rugăm, poate că unii nici nu se roagă cum trebuie, nici cât trebuie, nici nu se gândesc la Dumnezeu cât ar trebui, ocolesc rugăciunea.

Poate că sunt şi aceia care caută munca anume ca să nu se roage. Mai sunt unii care fug de muncă la rugăciune, adică să vină  la slujbă anume să nu muncească. Şi ar vrea să stea toată ziua în biserică numai să nu muncească. Nu e o concepţie bună, după voia Lui Dumnezeu. Nu se poate! Lui Dumnezeu Îi slujim cu toate ale noastre, cu toată viaţa noastră: şi cu cuvântul, şi  cu mintea, dar Îi slujim şi cu mâinile.

În Evul Mediu s-a formulat o zicere pentru viaţa călugărească: Ora et labora, adică roagă-te şi munceşte. Nu numai roagă-te, nu numai munceşte, ci roagă-te şi munceşte. Dă Lui Dumnezeu ce I se cuvine şi dă şi lumii acesteia, omului de lângă tine, ceea ce i se cuvine prin munca ta.

La muncile unde nu e nevoie de prea mare atenţie, te poţi ruga foarte bine când munceşti. Poţi zice, lucrând cu mâinile, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” sau alte rugăciuni. Cât facem lucrul acesta? Trebuie să recunoaştem că nu prea facem.

Pentru că, dacă am face rugăciune, n-am avea vreme de vorbă necuviincioasă, de glumă, de bârfă, de judecată, de clevetire, şi toate acestea le facem pentru că nu ne rugăm.

Şi nu numai atât, ci încă ceva. Toată viaţa omului să fie o rugăciune. Dacă muncind, nu iei aminte la Dumnezeu şi nu faci lucrul cum trebuie, şi faci cumva să ocoleşti lucrul, cum s-ar zice chiuleşti de la lucru, înseamnă că nu-I slujeşti Lui Dumnezeu cu munca.

Fiecare lucru în lumea aceasta îşi are rostul şi însemnătatea lui. Aşa că, şi munca poate fi rugăciune, şi rugăciunea poate fi muncă, dar fiecare îşi are  locul ei.

Când vine vremea de slujbă lăsăm munca şi mergem la slujbă, pentru că şi munca e slujbă până la slujbă, dar când vine vremea de slujbă, slujba e în loc de muncă. Nu trebuie să confundăm, să amestecăm lucrurile. Cine se eschivează de la treabă, că lasă că face celălalt ce ar putea totuşi el, greşeşte şi înaintea Lui Dumnezeu, şi  înaintea oamenilor.

Să nu uităm cuvântul Sfântului Apostol Pavel – „Lucrând cu mâinile noastre” – şi să învăţăm să împletim munca cu rugăciunea. Şi nu numai astăzi, ci în toate zilele vieţii noastre. Amin. Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.”

Părintele Teofil Părăian,
(Mănăstirea Brâncoveanu, 31 octombrie 2003)

Revista Glasul Iubirii nr. 1 (XII-2011)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>