Calea crucii

Cruce-Bucegi-Inforenergetica 3

„… Ţrrr!!! Bună seara! Sunt un radioamator, iubitor al munţilor, mă numesc … şi am reuşit să dau de dumneavoastră cu multă trudă, din om în om, de la Bucureşti până la Braşov. Voiam să vă spun cu durere, căci crucea pe care aţi montat-o şi sfinţit-o în data de 8 septembrie 2001 pe vf. Ocolit (vf. Bucura – denumire folosită în timpurile mai apropiate), a fost ruptă. Vă trimit fotografii care să  vă arate stricăciunile …”

Era o cruce foarte dragă sufletelor braşovenilor, foarte dragă sufletelor tuturor inforenergeticienilor şi oamenilor iubitori ai munţilor, ai înălţimilor, iubitori de Dumnezeu, plini de Credinţă, Iubire şi Speranţă.

Era o cruce montată cu multă trudă, cu multă jertfire, într-un an în care nevrednicul de mine încă nu înţelesese că Dumnezeu există cu adevărat şi că este Tatăl Nostru, că Mântuitorul Iisus Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, că Sfântul Duh este Dătătorul de Viaţă, că Fecioara Maria este Maica Noastră. Era o cruce montată la iniţiativa primului meu lector, cel care, prin ceea ce mi-a predat la cursul de grad I, a reuşit să mă aducă pe Cale, pe acea Cale pe care cu multă trudă încerc să o păstrez de şase ani încoace.

Odată cu acest telefon, a început pentru mine şi pentru alţii, conştient sau nu, mersul cu paşi mărunţi pe „Calea Crucii”, a crucii fiecăruia dintre noi, a crucii tuturor românilor.

După multe rugăciuni am obţinut în dar lemnul, lemn de stejar măreţ şi puternic.

După o ieşire în vatra Hobiţei, locul naşterii lui Brâncuşi, într-o familie care păstra cu sfinţenie sacrul moştenit de la străbuni – cioplitul în lemn, după o ieşire la Tg. Jiu, locul în care acesta a transpus Tradiţia Primordială prin lucrările sale, pe o Axis Mundi a legăturii între Cer şi Pământ, am putut sculpta şi şlefui acest lemn, dându-i forma Infinitului acestei lumi, a Infinitului din fiecare dintre noi, creaţie a Tatălui Ceresc.

Timpul trecea, zăpada acoperind crestele munţilor Bucegi, într-un strat de 30 cm. Hotărârea de a ridica această cruce, hotărârea de a trece peste greutăţi şi obstacole ne era pusă la încercare. Prognoza meteo nu ne era în continuare favorabilă, în munţii Bucegi anunţându-se pe lângă zăpezile depuse, chiar şi ploi care ar fi îngreunat foarte mult această acţiune.

Când vrei să faci însă cu adevărat Voia Domnului, când Crezi, Iubeşti şi nu-ţi pierzi Speranţa, totul este însă posibil. Bunul Dumnezeu ne-a transmis că putem merge… şi am plecat, bineînţeles că nu înainte de a trece peste multe piedici şi agresiuni ale acestei lumi.

Alături de colegi din Bucureşti şi din Filialele învecinate – din Ploieşti, Sibiu şi Piteşti, ajutaţi financiar şi de colegii din Focşani şi Iaşi, ajutaţi de cei de la Telecabina Buşteni, de Jandarmeria Română şi de alţi oameni care au înţeles frumuseţea gestului nostru, ne-am pornit sâmbătă, 29 septembrie 2012, de ziua sfântului drag nouă, părintele Arsenie Boca, pe Calea Crucii, spre vârful Ocolit (vf. Bucura).

Am plecat purtând pe umeri o cruce de stejar de cca. 150 kg, un suport metalic cu mare greutate, saci cu ciment şi var, saci cu pietriş, multe zeci de litri de apă, lemne pentru cofrare, lopeţi, baroase, mistrii, canciocuri, ancore, corzi şi multe alte unelte şi scule.

Nu am uitat nici lumânările, tămâia şi drapelul nostru sfânt, roşu, galben şi albastru. Nu am uitat să luăm în sufletele noastre pe cei dragi nouă, pe cei dragi care nu au putut urca cu noi, dar care ne erau alături, de pretutindeni din această ţară.

A fost foarte greu, dar în acelaşi timp înălţător. Fiecare pas făcut era o rugăciune. Fiecare pas făcut era o iertăciune. Fiecare pas însemna smerenie. Fiecare pas era o apropiere de Dumnezeu.

Am făcut trei drumuri pentru a putea duce mare parte din materialele necesare, sus la vârf. Am reuşit însă. Iar meritul a fost al nostru doar cât o fărâmă, faţă de cel al entităţilor sfinte ce ne-au fost alături, ne-au susţinut, ajutat şi încurajat.

Cât despre vreme, nu putem să spunem decât că ne-a fost pansament şi mângâiere. Zăpezile erau topite, iar ploaia nu ne-a găsit deloc. Soarele ne-a însoţit în permanenţă, iar vântul ne-a răcorit sufletele încercate. Cât despre Lună, a fost ca în basme. Noaptea, către cabana Babele, loc de popas până a doua zi, o Lună plină şi strălucitoare ne-a fost felinar în permanenţă, pe tot drumul de întoarcere către un pat, o masă rece şi un deget de vin.

A doua zi, duminică, şapte băieţi şi-o fată am pornit din nou spre vf. Ocolit (vf. Bucura), trecând mai înainte să salutăm Sfinxul. Mergeam cu greutate, însă şi cu multă bucurie şi cu o dorinţă puternică de a duce la bun sfârşit ceea ce începusem.

Ne-am pus în rucsace ultimii săculeţi cu ciment, cu var, luând de asemenea şi ultimele recipiente cu apă. Povestind de unele, de altele, nici nu ne-am dat seama când am ajuns din nou pe vârf, uitând de oboseală şi durerile fizice. Aici ne-am regrupat cu alţi doi colegi braşoveni ce veniseră dinspre cabanele Omu şi Piatra Arsă, fiind acum zece pe ultimul drum al Căii Crucii.

Şi cum Bunul Dumnezeu se gândeşte la toate, cine credeţi că ni s-a alăturat cu mare bucurie? Nimeni altul decât radioamatorul care cu un an şi jumătate în urmă ne anunţase despre distrugerea crucii montate în anul 2001 şi care se afla şi el “din întâmplare” pe la vf. Omu. Ne era foarte clar că este un radioamator foarte bine acordat pe frecvenţele Universului, reuşind să decodifice mesajul emis în eter referitor la dorinţa noastră de a monta această nouă cruce.

Fundaţia turnată cu o zi înainte nu se uscase foarte bine, dar nu am deznădăjduit. Soarele a început să încălzească tot mai puternic, iar vântul se domolea încet, încet, odată ce înaintam cu lucrul.

Când cu toţii ne-am adunat forţele pentru a ridica braţul vertical al crucii, întreaga natură parcă a încremenit, vântul oprindu-şi adierea, iar timpul oprindu-şi tic-tacul ritmic. Priveam cu toţii braţul vertical, coloană a străbunilor noştri daci, trecutul contopindu-se cu prezentul şi cu viitorul.

A mai urmat apoi un pas în ridicarea şi fixarea braţului orizontal, CRUCEA – simbolul credinţei noastre profilându-se acum întreagă şi măreaţă pe un cer senin, uşor brodat cu norişori străvezii.

Apoi, învăluiţi de mirosul de tămâie, fericiţi, cu pace în suflete, am înălţat cu toţii, uniţi, o rugă către Bunul Dumnezeu şi Creaţia Sa.

Când mai încet, când mai repejor, ne-am îndreptat spre telecabina care ne-a coborât, în lumea cea de toate zilele, rămânând cu privirea şi cu sufletul încă acolo sus, unde sălăşluieşte pentru vecie o mică parte din sufletele oamenilor frumoşi din întreaga noastră ţară minunată.

“PENTRU  SFINŢII  EROI  ROMÂNI  CUNOSCUŢI  ŞI  NECUNOSCUŢI  DE  PE  ACESTE  PLAIURI  ROMÂNEŞTI
– CU  IUBIRE”

FUNDAŢIA  DE  INFORENERGETICĂ
“SFÂNTUL APOSTOL  ANDREI”     

Daniel Silviu Moldoveanu

 

One Response to Calea crucii

  1. nicoleta lixandru spune:

    sunt absolenta gr 5 ma bucur mult ca am reusit sa ajung pána aici sper din sufle sa ajung cát mai departe felicitari pt ridicarea acestei sfintei cruci ne este greu dar nimic imposibil Doamne ajuta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>