Un sfat catre parinti si nu numai

copil-si-tata-web

Cu toţii suntem copii şi părinţi în acelaşi timp, depinde doar de sistemul de referinţă la care ne raportăm, pentru că în sufletul nostru căutăm o modalitate prin care binele şi divinitatea să fie cât mai bine exprimate în viaţa noastră. Astfel că: dăm sfaturi chiar dacă nu ne sunt cerute, intrăm peste viaţa şi deciziile copiilor noştrii chiar dacă nu ne-o cer, le invadăm deciziile, le încălcăm liberul arbitru, şi, toate acestea din dorinţa de a fi ceva ce nici noi nu ştim să fim.

 

În această goană uiţi să trăieşti pentru tine, uiţi să te exprimi aşa cum eşti, dar mai grav este că nu-i laşi nici pe alţii să o facă, le anihilezi iniţiativa, încerci să le modifici personalitatea, făcându-i tot mai dependenţi de modul tău de a gândi, de deciziile tale şi apoi? Apoi judeci şi concluzionezi că acest copil este incapabil să vadă, să înţeleagă, să perceapă realitatea înconjurătoare.

Din astfel de situaţii, de cele mai multe ori, te trezeşti mult prea târziu, când copilul deja ţi-a părăsit tutela şi nu mai vrea să te asculte. Iar, de câte ori îţi aude sfatul, rezultatul este să facă invers decât i-ai spus. Te intrebi unde ai greşit şi de ce face aşa când tu ţi-ai dat toată osteneala ca el să te asculte şi să te înţeleagă. Secretul este că el te-a înţeles, însă nu vrea să te asculte, pentru că sufletul îi dictează să testeze, să încerce, să-şi înveţe această înţelepciune de care tu l-ai lipsit în copilărie. Şi da, ai greşit că nu l-ai lăsat să încerce, să vadă, să experimenteze, să contemple şi să accepte în exemple mici, în dureri mărunte, situaţii, evenimente şi întâmplări ce i-ar fi arătat calea către bunătate şi iubire.

Nu ţi-ai lăsat copilul, soţul, soţia, pe cei apropiaţi să încerce, nu i-ai lăsat să se exprime liberi, să experimenteze pe propria răspundere şi ai făcut-o din frică, da, din frică, şi nicidecum din frică pentru ei, ci din frică pentru propria ta suferinţă pe care ai fi avut-o dacă i-ai fi lăsat expuşi diferitelor situaţii pe care tu le-ai trăit, le-ai învăţat şi experimentat.

Pentru el sau pentru ea acum este târziu, nu poate observa, nu poate învăţa ceva de care încă nu s-a lovit, nu poate accepta ceva ce-l va sărăci şi mai mult, durerea fizică sau emoţională la care se va supune îi va marca îndeajuns de puternic sufletul pentru a înţelege în sfârşit că Divinitatea se exprimă doar prin bunătate.

Tot ce poţi face în astfel de situaţii este: să înţelegi tu, să înveţi tu, să observi  şi să te îndrepţi, lăsându-l să greşească şi să experimenteze, iar apoi să-şi analizeze propria greşeală. Tu vei fi surprins de rezultat, însă ai grijă, nu-l aştepta să greşească ca apoi să-i spui: “Ţi-am spus eu” , nu-i arăta că tu ştiai ce urmează. De fapt,vrei să-l supui mai mult dorinţelor tale arătându-i că deţii un adevăr superior lui şi atunci nu ai făcut nimic, nu l-ai ajutat cu nimic ci doar ţi-ai hrănit propriul orgoliu că ştiai. Ai răbdare, insistă pe aceeaşi metodă şi data viitoare, nu-l grăbi căci îl vei pierde din nou.

Tot ce poţi face este să îl încredinţezi Lui Dumnezeu rugându-te cu credintă, căci mult face rugăciunea părintelui pentru copil: “Doamne tu mi-ai dat acest copil, eu am făcut ce am putut pentru el, acum ţi-L încredinţez, luminează-l, pune în el întelepciunea, dreptatea, adevărul şi pacea pentru a deveni un om desăvârşit!” iar Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu îţi va împlini ruga căci este sinceră şi spusă din inimă.

Tu şi copilul tău sunteţi parte a creaţiei Lui Dumnezeu şi din sete interioară de reîntregire veţi tinde întotdeauna, conştient sau nu, către bunătate, către iubire şi desăvârşire. Spre asta vom aspira mereu, spre unitate cu Bunătatea Supremă exprimată de Dumnezeu Tatăl, însă fiecare dintre noi, prin propria capacitate de conştientizare a Căii. Astfel că, unii experimentează Calea în bogăţie, iar alţii în sărăcie, unii o experimentează prin bucurie, iar alţii prin suferinţă. Fiecare alege pentru că Liberul Arbitru este lege, iar dacă te confrunţi cu ceva neplăcut înseamnă că ai ales greşit drumul.

Ce părinte îşi bate copilul până îl nenoroceşte, ce fel de părinte îşi lasă copilul să sufere la nesfârşit? Un astfel de părinte nu poate fi Dumnezeu, pentru că Dumnezeu se exprimă în bunătate, în iubire, aşa că nu-L mai acuza de orice alegere greşită facută de tine. Oare suntem pedepsiţi de Dumnezeu să ducem o viaţă plină de durere pentru a obţine o viaţă veşnică plină de bucurii?, sau ducem o viaţă îndestulătoare pentru ca apoi să avem o veşnicie plină de chinuri? Să fie aceasta rezultatul unei înţelepciuni Divine? Eu personal mă îndoiesc, vezi şi tu ce-ţi spune înţelepciunea intuitvă, căci mintea intuitivă este un dar Divin.  

Dragoş Scîntei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>