Smerenia, virtutea care vindeca

Inger Serafim

S-a scris şi s-a meditat foarte mult despre smerenie, fiind una dintre virtuţile cele mai importante pentru evoluţia noastră. Smerenia este virtutea prin care omul recunoaşte că toate darurile sale le-a primit de la Dumnezeu şi de aceea nu se mândreşte cu ele. “Ce ai, pe care să nu-l fi primit; iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7).

Sunt două aspecte pe care aş dori să le evidenţiez referitor la acest subiect: smerenia ca act de cunoaştere şi smerenia vindecătoare.

Din ce în ce mai mult, oamenii nu mai au răbdare să se asculte unii pe alţii, preferă să vorbească numai ei. Unii ridică vocea pentru a-i acoperi pe ceilalţi când încearcă să spună ceva, alţii vorbesc numai despre ei, fiind foarte centraţi pe sine, alţii consideră că numai ei au dreptate şi se agaţă de dreptatea lor ca şi cum ar fi singurul mod de a se impune celor din jur.

De fapt, atunci când credem că ştim totul, oprim valul de cunoaştere să mai vină la noi. De ce ar mai veni, dacă noi „ştim” deja? Prin smerenie acceptăm că nu cunoaştem decât o mică parte a Adevărului Divin şi că suntem pregătiţi să primim mai multe informaţii şi, dat fiind că Dumnezeu se manifestă prin creaţia Sa, atunci şi informaţiile le primim de multe ori tot prin oameni. Important este să fim suficient de smeriţi pentru a-i asculta…

Oare Mântuitorul Iisus Hristos nu se referea tot la smerenie şi ascultare atunci când le-a zis apostolilor Lui: „Adevărat vă spun: cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.” (Marcu 10:15)? Copiii sunt deschişi spre învăţare, ei nu îşi blochează mintea şi sufletul.

Această cunoaştere pe care o primim poate fi vindecătoare. Cu cât conştientizăm mai mult din faptele, gândurile, sentimentele noastre, sau din lumea înconjurătoare ca întreg, cu atât ne vindecăm mai uşor, atât spiritual, cât şi trupeşte.

Bolile apar ca să ne arate unde greşim, prin ce blocăm armonia divină. Ele ne arată când ceva nu funcţionează corect. Acceptarea faptului că am greşit este un act de smerenie. Cel care nu acceptă că a greşit, nu se deschide spre schimbare şi nu este dispus să repare nimic, prin urmare nici nu se vindecă.

Smerenia nu este echivalentă cu stima de sine scăzută şi nu înseamnă să ne lăsăm umiliţi. Este doar modul prin care acceptăm să rămânem în ascultare, să auzim vocea Universului care ne spune câte ceva despre frumuseţea şi armonia divină. Părintele Arsenie Papacioc spunea că smerenia este „arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine”.

Când stai smerit, nu vorbeşti, ci asculţi. Când stai smerit, nu dai lecţii, ci înveţi. Când stai smerit, nu eşti furios, nu eşti nerăbdător, nu eşti plin de orgoliu şi atotştiutor. Când stai smerit, intri în acea stare de graţie plină de armonie care îţi aduce vindecarea…

Diana Bălteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>