România anului 1934, in nuantele surprinse de National Geographic

Romania foto 9

- Acum aproape optzeci de ani, revista National Geographic, din SUA, dedica două numere “României vrăjite”, o perlă a Europei de Est şi o ţară plină de culori, obiceiuri străbune, ospitalitate rar întâlnită şi un Bucureşti ce “aduce un pic şi cu New York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zâmbet, dar şi o oarecare tristeţe, scrie Wall-Street, prezentând fotografiile “de colecţie” care însoţeau reportajul National Geographic.

Apărute în anul 1934, două numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru, au ca subiect central România.

O Românie cu Basarabia lipită de “patria mumă”, o Românie pitorească plină de folclor şi oameni ospitalieri, dar şi de nelipsiţii ţigani mai mult sau mai puţin nomazi ce erau deja pripăşiţi pe meleagurile natale.

Se pare că, în acea perioadă, National Geographic scria articole mult mai ample decât în prezent, cu (şi) mai multe fotografii, acoperind atât părţile importante din istoria unui popor, cât şi geografia sa, observaţii la nivel personal, dar şi obiectiv, despre oameni, clădiri şi obiceiuri.

În 1934, o echipă National Geographic încerca să ajungă, într-o maşină ce acum este considerată în mod clar “de epocă”, în oraşul Sibiu.

Era dimineaţă, praful de sub roţi se ridica înalt în timp ce, alene, ţăranii români îşi mânau vitele la păscut. Nu a durat însă mult până când maşina temerarilor americani s-a împotmolit într-una din gropile ce încă ne fac faimoşi în Europa şi în prezent.

Chiar şi cu ajutorul mai multor trecători, nu au putut despotmoli maşina, aşa că au trebuit să înopteze în ea. A doua zi însă, cu ajutorul unei duzini de oameni şi a unei perechi de cai, au reuşit să scoată autovehiculul din şanţ şi să pornească la drum, nu înainte de a fi “omeniţi” de români cu câteva felii de pâine şi miere, “mană cerească” pentru ei.

Aşa începe articolul de peste 50 de pagini dedicat României, în anul 1934. Un început care, probabil, s-ar potrivi şi în prezent, dacă ai încerca să treci prin anumite cătune pierdute de lume, de printre dealuri, unde străzile nu au auzit de pavaj şi unde ţăranul român încă mână căruţa cu boi pe poteci de pădure.

Echipa National Geographic avea să petreacă mai multe luni în România, pentru a observa cât mai multe lucruri relevante despre ţară.

 

„Bucureştiul nu prea se potriveşte cu restul României”

„Bucureştiul acelor vremuri era parca rupt complet de restul ţării”, remarcă autorii articolului. “Deşi Paris poate reprezenta Franţa, Bucureştiul nu prea se potriveşte cu restul României. Este un oraş vesel, cosmopolit, deseori numit «Micul Paris» din Balcani”. Arcul de Triumf era deja înălţat, construit cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

“Străzile oraşului sunt aglomerate cu femei frumoase şi îmbrăcate cu gust, ofiţerii de poliţie strălucesc în uniformele lor, iar străinii contrastează uneori cu ţiganii jerpeliţi şi ţăranii români îmbrăcaţi în portul lor tradiţional. Restaurantele şi cafenelele, aproape tot timpul pline, răsună până în strada de dialoguri politice şi bârfe”, scria National Geographic în 1934.

La fel ca schimbarea gărzii din Paris, care are loc şi în prezent, aveau loc şi în Bucureştiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de către rege şi o defilare demnă de orice basm de Petre Ispirescu – caleaşca regală, cu şase cai albi, străbătea străzile oraşului sub privirile uimite ale trecătorilor.

În acele vremuri George Enescu încânta încă România cu rapsodiile sale (el a decedat în 1955 – n.r.) şi era aşteptat “cu casa închisă” şi la Bucureşti. Per total, muzica bună străbătea străzile Capitalei ţării.

“Am ascultat un dans fascinant al ţiganilor, compus de un muzician român foarte popular şi care poate rivaliza cu oricare din lume. Îl cheamă Enescu, compozitor şi violonist ce este aşteptat în multe oraşe din Europa şi America, dar nu cu mai multă iubire decât în ţara natală. El îi încântă pe bucureşteni cu concertele sale în fiecare an”, nota National Geographic.

Pe malul Dâmboviţei se întindea în perioada interbelică o piaţă mare unde comercianţii, ambulanţi sau ce închiriau magazine, înşirau mărfurile. Pentru că mulţi nu ştiau să citească, multe magazine aveau atârnate plăci cu produsele ce puteau fi găsite şi cumpărate înăuntru.

România era una dintre puţinele ţări din Europa unde ţăranii purtau în mod curent haine populare.

„Ţăranii români sunt întotdeauna extrem de plăcuţi. Tot timpul politicoşi, veseli, muncesc mult, deşi deseori ineficient. Muncesc mult în pădure şi pe câmpii, pe ogoare, dar într-o manieră primitivă, folosind uneltele strămoşilor lor”, nota National Geographic, ediţia SUA din 1934.

În Predeal, unde am stat la o mică vilă, am fost impresionaţi de modul de a spăla al românilor. Aruncau hainele într-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot apoi le scoteau şi le frecau de lemne speciale. Deşi foarte rudimentar, hainele au ieşit cum nu se poate de albe şi curate. Apoi, cu un fier încălzit cu cărbuni, le-au călcat şi au ieşit mai bine chiar decât cu aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atât de dependente”.

În acele vremuri, ţiganii înălţau multe tabere în Delta Dunării. “De departe, ţiganii pot părea un popor nomad romantic, plăcut. De aproape însă, când îi vezi mizerabili şi îmbrăcaţi în cârpe rupte, realizezi cât de departe este realitatea de mistic. Însă muzica lor este minunată. La aproape orice colţ de stradă poţi întâlni câte unul care este gata să îţi cânte melodii din vioară pentru câţiva lei”.

“Iarna mi-era milă de copiii ţigani care, pe jumătate goi, cerşeau la un colţ de stradă. M-am lecuit însă repede după ce i-am văzut pe doi dintre ei râzând fericiţi şi zdrăngănind buzunarele pline de bani”.

 

“România este una dintre ţările cu cea mai ridicată producţie de petrol din lume”

Constanţa, cel mai mare port al ţării, păstra încă urme ale ocupaţiei turce, mai ales în hainele unora dintre muncitorii de acolo.

“România este una dintre ţările cu cea mai ridicată producţie de petrol din lume, fiind întrecută în 1932 doar de SUA, Uniunea Sovietică şi Venezuela. Mii de barili de petrol sunt încărcaţi şi trimiţi spre export din Constanţa, Galaţi şi Brăila”, nota National Geographic. În 1934, principalele pieţe de desfacere pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene, dar şi din Europa de Vest. Din Constanţa se livrau şi cantităţi mari de grâne.

Înainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, Balcic făcea parte, de asemenea, din România. Acolo Regina Maria “a construit un superb palat de vară ale cărei grădini sunt minunea coastei de est. Ne-a plăcut şi Eforia, o staţiune relativ primitivă, dar unde am putut face baie în Marea Neagră, uitându-ne la infinit la culorile în schimbare ale apei”.

La Valcov, autorii National Geographic au fost încântaţi să descopere “un pământ mai rusesc decât în Rusia”. “Valcov este ca o mică Veneţie, canale de apă străbătând oraşul pe toată lungimea lui. Pescarii pleacă la răsărit şi se întorc la apus cu bărcile pline de peşti. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de peşte, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care oferă caviar valoros. La New York, preţul pentru micile ouă negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat în caviar din Rusia până când Basarabia a devenit parte componentă din România, în 1918”, subliniază autorii articolului.

 

Transilvania interbelică

“Odată ce am intrat în câteva oraşe din Transilvania, diferenţele au devenit clare deoarece această provincie, cândva parte din Ungaria, a decis să devină parte din România după război. Se pot vedea costume ungureşti şi saxone purtate de barbaţi înalţi cu trăsături maghiare. Deseori arhitectura este diferită de restul României, casele având o alură germanică. Peste tot, semnele sunt în trei limbi – română, germană şi ungureşte”.

Autorii articolului descriu, în cuvinte de laudă, Braşovul şi a sa “Biserică Neagră” plină de carpete turceşti rare, dar şi Sibiul (Hermannstadt) cu clădiri frumoase, muzee şi biblioteci care atrag mulţi oameni de cultură şi Sighişoara, “adevarată bijuterie, fortareaţă medievala păstrată aproape intactă de-a lungul timpului”.

 “Ar fi un păcat să mergi în România cu trenul. Dacă mergi cu automobilul, deşi s-ar putea să ai probleme cu străzile şi indicatoarele, te poţi bucura de privelişti minunate şi, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine să mănânci feluri tradiţionale, cum ar fi aşa-zisele «sarmale» cu «mamaligă». Aceasta din urmă este considerată mâncarea săracilor în România”.

Moldova şi minunile sale (încă) ascunse Europei

În călătoria lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit într-un cătun “de patru-cinci case” unde se sărbătorea o nuntă.

“Erau atât de curaţi, fericiţi, fără nicio grijă, încât problemele financiare şi Marea Depresiune (terminată în 1933 – n.r.) pare să fie la milioane de mile distanţă. Erau arătoşi în hainele lor de sărbătoare, cele mai frumoase pe care le-am vazut în România”. Autorii remarcă şi croiala hainelor, a broderiilor şi subliniază că “întreaga lume” cunoaşte măiestria românilor în cusătura, croiala sau pictura populară. În acea vreme, haine croite în lungile ierni se vindeau la preţuri mari peste tot în lume. “Olăritul este la fel de primitiv, dar şi minunat, ca cel al nativilor indieni din America”.  

Segmentul din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea de nord-est a României se potriveşte foarte bine şi în 2012. O serie de întrebări retorice ar trebui, probabil, să dea de gândit Ministerului Turismului:

“Dar ce ştie lumea despre bogăţia bogăţiilor arhitecturale şi artistice din România – mănăstirile medievale, fortificate? De ce nu vin turiştii aici să se bucure de frumuseţile monumentelor bizantine, aşa cum se duc să vadă moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atât de puţini oameni au vizitat şi au povestit despre mănăstirile ce înglobează atâta istorie şi legendă? Simt ca însuşi poporul român este puţin conştient de valorile pe care le are în Moldova, de mănăstirile ce sălăşluiesc acolo”.

Autorii articolului au făcut atunci, poate cea mai bună reclamă posibilă României descriind, în termeni aproape poetici, senzaţiile trăite la vederea minunăţiilor văzute în Bucovina şi Moldova. Mănăstirile înălţate de Ştefan cel Mare, unicul albastru de Voroneţ şi picturile de o minuţiozitate ieşită din comun sunt considerate “remarcabile şi aproape de incredibil”.

Mai mult, locul în care domnitorii de altă dată le înălţau era “liniştit, departe de oraşe”, astfel încât liniştea era ca dintr-un templu.

Legenda săgeţii lui Ştefan cel Mare şi a copacului unde s-a înălţat ulterior Putna este descrisă exact cum o citeam când eram copii.

Din alte regiuni, autorii descriu în aceiaşi termeni şi Mănăstirile Neamţu şi Cozia, precum şi bibliile rare pe care le găzduiau. Descrierea preotului care, cu pioşenie, bătea în clopot cu regularitate, impresionează. Autorii încheie articolul, în cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici în prezent.

“Şi astfel, în văile adânci pline de fagi şi stejari şi pe crestele înalte ale Carpaţilor, se află aceste rare comori de o frumuseţe incomparabilă, învăluite într-o atmosferă de romanţă legendar-medievală ce abia aşteaptă să încânte pe cel ce are curiozitatea să le caute”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>