Viata este vesnica, moartea – o autocreatie

viata

Corpul este o magnifică creaţie ce se autodistruge ca urmare a incapacităţii de regenerare, determinată de încetinirea vitezei de amplificare a câmpului inforenergetic ce înconjoară corpul uman.

Cauzele îmbătrânirii sau îmbolnăvirii sunt multiple, însă procesul apariţiei şi manifestării poate fi oprit şi chiar inversat. Dovezi, că funcţionează inversarea procesului, sunt multiple. Cu siguranţă cunoşti persoane ce au supravieţuit unor boli grave sau persoane a căror vârstă înaintată nu este exprimată de înfăţişarea corpului. Le-ai considerat excepţii sau moşteniri genetice deosebite, însă nu ai căutat să-ţi explici fenomenul şi te-ai mulţumit cu astfel de răspunsuri.

Marea majoritate a oamenilor pune starea de sănătate şi longevitatea pe seama unui regim alimentar strict, pe seama exerciţiilor fizice zilnice, pe seama calităţii aerului respirat sau a apei consumate. Toate acestea contează, însă, dacă înţelegi numitorul comun al acestor metode şi îl aplici în viaţa ta, vei putea beneficia, la rândul tău, de reţeta perfectă de sănătate şi longevitate, fără prea multe constrângeri.

De jur împrejurul corpului uman există un câmp inforenergetic, de o subtilitate mai mare decât cel electromagnetic şi care poate fi detectabil de aparatele de măsură şi control moderne. Adică, orice corp viu este înconjurat de un câmp inforenergetic cu dimensiuni proporţionale cu cantitatea de viaţă ce pătrunde acel corp. Acest câmp inforenergetic este mai mare la un corp sănătos, mai plin de viaţă, iar la un corp bolnav, îmbătrânit, mai lipsit de viaţă, câmpul inforenergetic este mai slab, mai îngust.

Moartea şi viaţa reprezintă antonime absolute din perspectiva tuturor, fără opoziţia lor nu s-ar putea percepe corect esenţa vieţii. Viaţa este absolută, iar moartea este autocreaţie, determinată de tiparul naturii fizice în care sufletul se manifestă, altfel spus, moartea nu există, ea este doar rezultatul lipsei vieţii. Să fiu şi mai explicit: viaţa există, iar moartea este doar o definiţie teoretică necesară modului tridimensional în care gândim.

Viaţa nu se termină niciodată, ea doar îşi schimbă frecvenţa de manifestare, dispare din acest plan şi apare într-altul. Omul este capabil să menţină viaţa în acest plan atât timp cât corpul fizic lasă sufletul să se exprime prin el. În momentul în care, creierul pune stăpânire pe corp, viaţa nu se mai poate exprima la fel de profund şi, încet, încet, va părăsi corpul.

Corpul este creat pentru ca sufletul să experimenteze prin el, omul însă, cu fiecare convingere raţională, înlătură capacitatea de manifestare a sufletului şi predă controlul unui creier îmbuibat de constrângeri determinate de frici, durere, necesităţi de supravieţuire şi de putere.

Asta nu înseamnă că nu avem nevoie de creier şi că ar trebui înlăturate capacităţile cognitive ale fiinţei umane, ci, din contra, avem nevoie, din abundenţă, de creier, el trebuie folosit şi nu lăsat să stăpânească fiinţa prin limitări de orice natură. Creierul este procesorul ce necesită a fi programat să răspundă comenzilor ce vin din fiinţa noastră superioară, din esenţa sufletului uman.

Este cunoscut şi utilizat în medicina alopată câmpul electromagnetic generat de creier, aşa că nu trebuie să te mai mire când afli că întreg corpul uman este înconjurat de un câmp inforenergetic. Acest câmp inforenergetic suferă modificări sub influenţa mai multor factori, însă reacţionează cel mai rapid la stimulii interiori. Adică: trăirile emoţionale sunt cele care determină viteza cea mai mare de amplificare sau de descreştere a acestui câmp inforenergetic.

Atunci când fiinţa umană trăieşte o teamă, acest câmp descreşte, iar când trăieşte o bucurie, câmpul se amplifică – mereu proporţional cu gradul emoţiei trăite.

Acum depinde de tine cum alegi să trăieşti aceste bucurii, dacă te poţi bucura mirosind o floare sau alergând în aer liber, dacă te bucuri de vânzările realizate de magazinul în care lucrezi sau de îmbrăţişarea celui drag ţie.

Fiecare trăire a bucuriei te va întineri, te va însănătoşi, într-un cuvânt, te va umple de viaţă. Dacă vrei şi mai multă viaţă în tine, astfel ca acest câmp să se amplifice şi mai mult, va trebui să înveţi să aduci bucurii celor din jurul tău, celor dragi ţie.

Te-ai obişnuit să acorzi fiecărei persoane din viaţa ta câte o etichetă. Te sfătuiesc să dai jos aceste etichete şi să reaşezi persoanele în lumina divinităţii lor, şterge convingerile tale privitoare la fiecare dintre ele şi vei rămâne surprins cum acestea îşi vor schimba comportamentul. Observă că în fiecare se regăseşte aceeaşi esenţă divină, nu te priveşte modul în care ei aleg să se exprime, tu doar iubeşte-i şi viaţa va înflori în tine.

Obişnuieşte-te să vorbeşti la timpul prezent evitând trecutul şi viitorul în exprimare, evită negaţiile de orice tip pentru că ele trezesc temeri şi impun limite. În schimb, exprimă entuziasm prin tot ce faci şi vei umple cu bucurie tot ce te înconjoară.

Timpul este relativ, cine alege să îl măsoare va îmbătrâni măsurând, cine îl trăieşte, va rămâne tânăr şi plin de experienţe, iar timpul îşi va pune amprenta doar pe înţelepciunea sa.

OMULE, ROTIREA PĂMĂNTULUI ÎN JURUL SOARELUI NU CONSUMĂ ENERGIE DIN TINE, EFORTUL NU-ŢI APARŢINE, PE TINE AR TREBUI SĂ TE ÎNCARCE ACEASTĂ ROTAŢIE, COMPORTĂ-TE CA ATARE.

 Bucură-te de viaţă, iar viaţa te va răsplăti amplificându-se în tine!

Asp. IO Dragoş Scîntei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>