Iubire si pacat

credinta+ww

În cele de mai jos o să redau o întâmplare petrecută cu ceva timp în urmă. Totul s-a petrecut la o oră de religie cand profesorul reda copiilor momentele creaţiei.

Profesorul, un preot cu mult har, povestea cu patos cum Dumnezeu a facut cerul, pământul, toate celelalte creaţii şi a încununat toată această minunăţie prin crearea omului. Mareţia acestui eveniment era redată cu atâta splendoare încât fiecare copil parcă-l vedea pe Dumnezeu făcând soarele, înălţând munţii din apă, dând miros la flori şi suflu de viaţă tuturor.

La final cu toţii erau plini de entuziasm, de măreţia şi gloria momentului, toţi copiii visau cu ochii deschişi momentul creării de parcă ar fi fost acolo. Acum totul era elucidat, totul era atât de limpede, de simplu şi de clar cum nu-şi putură imagina. În toată această euforie un copil avea o nelămurire pe care, respectuos, cu mana ridicată, tot încerca să şi-o lămurească punând o întrebare profesorului.

Într-un târziu preotul observă manuţa ridicată şi curios şi el de ce-ar putea să-i fie neclar copilului aşteptă întrebarea.

- Domnule profesor, se adresă copilul, dar pe Dumnezeu, pe Dumnezeu cine l-a făcut?

Întrebarea căzu ca un trăsnet în mijlocul acelei euforii, toţi copii făcură linişte şi acum parcă erau cu toţii răscoliţi de această nouă frămantare: oare cine l-a făcut pe Dumnezeu?

Părintele plecă privirea, îşi frământă mainile, făcu câţiva paşi prin sala de clasă, apoi se aşeză la catedră, privi în gol prin sală şi după câteva momente fixă copilul cu privirea şi-i spuse:

- Este păcat să ne punem această întrebare.

O linişte desăvârşită s-a aşternut în acea clasă şi toată euforia precedentă se disipă din sufletul fiecăruia. Preţ de cateva minute bune nimeni nu mai spuse nimic, fiecare se mustra pentru păcatul făcut, cum au putut să-şi pună acea întrebare?

Se frământa fiecare căutând în propria conştiinţă vinovatul. Trebuiau să nu-l asculte pe acel nătâng de coleg, părintele nu trebuia să-i dea voie să pună întrebarea, totul ar fi fost mai simplu, mai uşor, era atât de minunat înainte de a se pune acea stupidă întrebare, din cauza căruia au păcătuit.

Oare nu ar fi mai corect să-l pedepsească părintele pe acel coleg? Sau poate că Dumnezeu va vedea că din cauza lui au păcătuit şi ei. Cum Dumnezeu le ştie pe toate, cu siguranţă pe el îl va pedepsi. Până la urmă ei nu au pus întrebarea, doar au gândit, aşa ar fi corect să primească doar el pedeapsă pentru că el a întrebat.

Părintele, puţin stingher după această întâmplare, încercă să reia discuţia iniţială legată de creaţie şi întrebă daca mai are cineva nelămuriri. Spre surprinderea tuturor, copilul cel păcătos ridică iar mâna.

Preotul luat prin suprindere nu-şi putu ascunde mirarea şi după câteva momente de ezitare îl lăsă pe copil să-i adreseze o nouă întrebare.

- Domnule profesor, dar pe păcat cine l-a făcut?
- Păcatul este făcut de om, concise preotul pe o tonalitate fermă.

- Părinte, schimbă copilul forma de adresare, poate păcatul să-l afecteze pe Dumnezeu?
- Nu, răspunse preotul cu aceeaşi tonalitate fermă.

- Şi de ce ar mai pedepsi Dumnezeu omul, dacă nu este afectat de păcatul omului, se răzvrăti micuţul?

Părintele surprins de logica atât de nevinovată a copilului i-a răspuns:
- Dumnezeu doar iubeşte dragul meu, Dumnezeu doar iubeşte!

Din acel moment liniştea se spulberă, iar copii parcă renăscuţi îşi manifestau euforia eliberării, simţeau iubirea lui Dumnezeu prezentă în viaţa lor.

Asp. IO Dragoş Scîntei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>