Poveste de suflet

Poveste-Craciun-2

Viaţa mea, cu paşi care se pierdeau înfundaţi pe străzi luminate feeric, în mirajul sărbătorilor de iarnă.
 Oameni grăbiţi, fantasme vii, într-o ninsoare diafană, ritmică, poartă pe feţe pecetea sfântă a Crăciunului.

“Leru-i ler” se aşternea blând şi curat peste sufletele oamenilor mai frumoşi, scăldaţi în lumină, culoare şi speranţă.
Treceam, spectator pasiv şi rece, fără să critic, fără să aprob şi nu puteam să înţeleg misterul…

Ochi strălucind de bucurie priveau neutralitatea mea îngheţată, care nu găsea rostul pregătirilor neostoite, a cutiilor gătite cu panglici imense, cu Moşi rotofei şi roşii, întotdeauna gata să te îmbrăţişeze şi să-ţi ureze ”Crăciun fericit!”

Spectacol la care eu eram privitorul celor care creau magia din jur, trăitorul unor zile de iarnă, cu respectul religios cuvenit Cuvântului făcut trup, cu colinde şi zile libere petrecute lângă un foc zdravăn, cu o carte bună în mână.
Freamăt, bucurie, iubire, speranţă…

Erau două lumi: lumea mea şi lumea lor, neştiind dacă “eu sunt” accepta  existenţa celorlalţi, aflaţi, întotdeauna, dincolo de mine.
Fiinţial, nu puteam exista într-o lume a poveştilor frumoase, cu Moş Crăciun, cu zâne şi feţi –frumoşi; emoţional, respingeam orice aluzie la copilul din mine. Lumea lui Moş Crăciun era doar iluzie, o ficţiune demodată, pe care, o dată la un an o scoteam, o ştergeam de praf şi o puneam pentru câteva zile la loc de cinste, printre ramuri de brad, împodobind-o cu beteală şi globuri colorate. Toate strălucitoare, care dispar, şi, la fel de repede sunt uitate

Aşa a crescut Eduard, fiul meu, nefiind privat de bucuria darurilor, dar ştiind că ele vin de la mama şi nu de la Moş Crăciun.
A crescut cu colinde, dar cântate de oamenii din jur şi nu de îngerii din Cer; a primit îmbrăţişări de la mama, şi nu de la un Moş blând, frumos şi bun care împarte cu dragoste bucuria dulce şi frumos colorată a  Sărbătorilor.

Credeam, cu emfază , că ştiu ce este bine pentru copilul meu, că pot, în virtutea faptului că sunt mamă să conturez realitatea după propria mea percepţie, că doar oamenii pot dărui iubire oamenilor, refuzând bucuria unui vis dintr-o poveste.

Dacă îmi este îngăduit, aş vrea  acum să-i scriu Moşului, cerându-mi iertare…că am trăit netrăind bucuria…

Aş vrea să-i spun că-mi pare nespus de rău că nu l-am primit în viaţa mea, că nu i-am permis să fie prezent  nici în viaţa fiului meu, că, de fiecare dată, când a oprit sania cu renii lui fantastici, poarta sufletelor noastre era zăvorâtă.

Îl rog pe Moşul drag să ierte neprezenţa noastră şi să primim magia, în lumina sfântă a Sărbătorii, cu dragoste de viaţă, în conjugarea zilnică a verbului ”a fi”!

Şi îl mai rog pe Moşul drag să intre în casele de  oameni buni: părinţi ,copii, bunici cu suflet de copil. 

Cu freamăt, bucurie, iubire, speranţă, deopotrivă, părinţi de copii sau părinţi de oameni mari, trăiţi-vă viaţa ca pe o  poveste cu zâne şi feţi-frumoşi; lăsaţi-i să vină la voi şi veţi fi asemeni lor.

Nu este decât faptul că, alegerile noastre exprimă  ceea ce suntem, la un moment dat…Şi credeţi în alegerile voastre, pentru că, totul este în voi…

Acordaţi-vă bătăile inimilor voastre la bătăile inimii unui copil care îl aşteaptă pe Moşul şi veţi simţi emoţii sfinte, luminoase, zămislite de Însuşi Dumnezeu.

Deschideţi larg poarta sufletului şi primiţi fiinţa  minunată, care, din dragoste pentru noi, oameni mici şi mari, vine din stele, să ne cuprindă în braţele lui…şi totul devine o poveste magică a Sfintei Sărbători de Crăciun.

Cu ochii către cer, aşteptându-l pe Moş Crăciun, îl îmbrăţişez pe fiul meu, fiinţa cea mai perfectă din Univers, trăind bucuria unui Crăciun Sfânt, binecuvântat de Dumnezeu.

Maria Gheorghian

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>